sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Casta oamenilor cu maşina in loc de umbrela

Pentru mine orice zi in care pot merge cu bicicleta la munca e o mica victorie. Nu îmi place cu mijloacele de transport in comun deoarece acestea înaintează foarte greu in trafic. Mai au si alte probleme cum ar fi înghesuiala sau orarul impredictibil si de ce nu...lipsa de civilizaţie a călătorilor.
Dar azi nu e una din acele zile in care sa pot merge cu bicicleta. Azi ploua. Ma uit pe geam si înjur ploaia sau înjur aşa fără direcţie ca nu am cu nimeni nimic. Nu inca. Întotdeauna când ploua se circula infect din cauza ca lumea merge la serviciu cu maşina într-un număr mult mai mare ca de obicei. Autobuzele sunt blocate in marea de maşini mici si obraznice care se încăpăţânează sa ocupe bulevardele si mai ales intersecţiile. Dar sa trecem la subiect.
De multe ori ne este dat sa auzim discursuri si păreri legate de mersul cu maşina la serviciu si nu de puţine ori părerile de altfel aparent argumentate au mici probleme logice. Majoritatea părerilor emise duc la ideea ca bucureştenii sunt posesori de maşina si chiar mai mult au disponibilitatea economica sa si-o folosească după bunul plac. Ori nu cred ca e chiar aşa.
Problema e ca se neaga in discursul multor personalităţi publice (in cele mai multe cazuri diverşi inşi deveniţi mondeni fără vreun motiv cunoscut in istoria recenta) existenta oamenilor simpli, oameni cu venituri modeste, elevi, studenţi sau pensionari, care nu dispun de o maşina si care, ţin eu neapărat sa cred, reprezintă majoritatea in acest oraş.
Defectul lor? Nu au o voce care care sa se audă public. Nu au pe nimeni care sa ii reprezinte si astfel devin "second class citizens" victime ale snobismului si ipocriziei castei oamenilor cu maşina in loc de umbrela.
Si se pot face multe lucruri pentru a îmbunătăţi aceasta stare de fapt care condamna o majoritate la ore frustrante pierdute in mijloacele de transport in comun. Asta ca sa nu vorbim si de poluare.

In cele ce urmează enumăr câteva principii care se pot aplica pentru a repara aceasta stare a lucrurilor. Nu insist pe detalii sau soluţii deoarece exista oameni mai bine pregătiţi decât mine si cu idei mult mai pertinente. Mai mult cred ca nu trebuie sa insistam in a aplica o soluţie româneasca. Exista multe oraşe vechi in Europa care au probleme similare. Aşadar:

1. Transportul in comun are prioritate.

Adică benzi speciale, străzi restricţionate, semaforizare inteligenta etc.

2. Folosirea maşinii proprii pentru deplasarea la serviciu trebuie descurajata.

Asta mai ales in zonele in care se obstrucţionează circulaţia mijloacelor de transport in comun si care acoperă nevoia de transport. Sigur ar însemna construcţia de parking-uri la intrarea in oraş unde maşina personala poate fi lăsata si de unde se poate continua călătoria cu mijloace de transport in comun.

3. Persistenta celor care insista sa folosească maşina personala in zone acoperite de transport in comun trebuie monetizată.

Exista persoane care vor vrea sa îşi folosească maşina personala indiferent de costuri. Foarte bine dar vor trebui sa plătească sume la un nivel destul de mare astfel încât numărul celor care optează pentru aceasta varianta sa fie suficient de mic astfel încât sa nu fie obstrucţionat transportul in comun.

4. Excepţii de la regula taxării sau a circulaţiei

Persoane cu handicap, taxiuri etc.

5. Aprovizionarea cu mărfuri neperisabile permisă in anumite intervale orare.

Pâinea, lactatele sau carnea e bine sa ajungă proaspete. Detergentul si biscuiţii pot aştepta.

6. Abonamente de acces in oraş, sisteme de taxare automata, tarife diferenţiate după mărimea maşinii si nivelul de poluare precum si de ora sau ziua săptămânii.

Si lista poate continua. Oricine are idei sa contribuie.

Am si o idee năstruşnică: O platforma electorala pentru următoarele alegeri locale care sa susţină aceste idei. Cred ca exista şanse chiar daca un candidat care ar îndrăzni aşa ceva ar fi desfiinţat de oamenii care apar pe la televizor. Nu sunt un idealist si trebuie sa recunosc ca nu as vota pe oricine ar susţine aşa ceva dar cred ca e o carte care ar putea fi jucata.

Extrem? Poate puţin. Nu se poate nega însă o realitate in care o majoritate nu are o reprezentare publica. Poate mă înşel si am dat doar glas anumitor frustrări de biciclist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu